ȚSKA Sofia și-a demis antrenorul! Înfrângerea cu CFR Cluj i-a fost fatală

ȚSKA Sofia și-a demis antrenorul! Înfrângerea cu CFR Cluj i-a fost fatală
  • Publicat:
  • Actualizat:

ȚSKA Sofia a anunțat, printr-un comunicat oficial, că antrenorul Stamen Belcev a fost demis de la cârma formației bulgare. Decizia șefilor lui ȚSKA vine la patru zile după înfrângerea cu CFR Cluj, din grupele Europa League, scor 0-2.

Stamen Belcev (51 de ani) a rezistat doar trei luni pe banca lui ȚSKA Sofia, acesta fiind instalat în luna iulie a acestui an.

Duminică, ȚSKA Sofia, a remizat, 1-1, în campioanat, contra celor de la Arda Kărdjali, astfel că oficialii lui ȚSKA au hotărât să-l demită pe antrenorul bulgar.

ȚSKA Sofia și-a demis antrenorul

ȚSKA Sofia a suferit un adevărat șoc, joi seara, după ce campiona României, CFR Cluj, a învins-o fără drept de apel, cu 2-0, în grupele Europa League. Așadar, șefii formației bulgare au hotărât să-l demită pe antrenorul Stamen Belcev. Încă nu se știe ce antrenorul o va prelua pe ȚSKA Sofia.

ȚSKA Sofia se află pe locul cinci din prima ligă bulgară, cu 15 puncte obținute, după zece meciuri jucate.

Dan Petrescu, elogiu pentru Ciprian Deac

Deși nu a făcut un joc strălucit în partida cu ȚSKA Sofia, Dan Petrescu (52 de ani) susține că Ciprian Deac este un jucător indispensabil pentru CFR Cluj„Bursucul” spune că Deac se antrenează ca un fotbalist tânăr, deși are 34 de ani.

„Se lucrează la antrenament, dar dacă nu ai calitate degeaba lucrezi. Putem să lucrăm 10 zile. Băieţii au calitate. Ciprian are calitate foarte mare plus că avem jucători foarte buni, care dau cu capul foarte bine.

Mă bucur că Deac a ajuns la o asemenea maturitate, pentru că eu zic că are dreptate. Nu a făcut nişte meciuri foarte bune, nici măcar ieri, cum toată lumea spune. Dacă spuneam eu poate spunea cineva că am ceva cu el. Dar că a spus-o el e foarte bine. Cred că poate să joace mai bine. 

Are şi el o vârstă într-adevăr, a recunoscut, vrea să facă lucruri, pe care nu poate să le facă, dar, fără Deac, CFR nu ştiu ce ar face. Ar fi foarte greu pentru noi să jucăm fără Ciprian, asta e realitatea. E un jucător tânăr la cum se pregăteşte”, a declarat Dan Petrescu, pentru Telekom Sport.

Cosmin a avut prima tangență cu presa la vârsta de 15 ani, când a început să scrie pentru volan.ro. Apoi a semnat articole pentru mai multe publicații din domeniul tech, cum ar fi gadget-talk.ro, dexblog.ro sau urbanteh.ro. La vârsta de 17 ani, a debutat în presa sportivă, pe site-ul ionalexandru.ro. ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
Anamaria Prodan, toate detaliile despre nunta cu Gavril. Cine va cânta și unde se va organiza
Anamaria Prodan, toate detaliile despre nunta cu Gavril. Cine va cânta și unde se va organiza
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai fost cuminte anul acesta?
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai…
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena lui a murit, după ce a fost aruncată din maşină
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena…
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Fosta iubită a Prinţului Cristea a ieşit la plajă şi i-a înnebunit pe italieni: Incredibil de frumoasă!
Fosta iubită a Prinţului Cristea a ieşit la plajă şi i-a înnebunit pe italieni: Incredibil de frumoasă!
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr ca ea: „Pentru noi este doar un număr…”
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr ca ea: „Pentru noi este…
Permis suspendat pentru 10 ani. Legea care va intra în vigoare în România
Permis suspendat pentru 10 ani. Legea care va intra în vigoare în România
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Procurorii UE amenință că vor da în judecată Comisia Europeană. Motivul invocat în procedura lansată de Laura Codruța Kovesi
Procurorii UE amenință că vor da în judecată Comisia Europeană. Motivul invocat în procedura lansată de Laura Codruța Kovesi
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×